Urlați Incantation Fetească Neagră & Cabernet Sauvignon este un vin conceptual, realizat în ediție limitată de 3000 de sticle. Tot ce ține de această licoare este deosebit, începând cu simbolurile etichetei care reprezintă o incantație șamanică ce simbolizează natura, lumea celestă și lumea spirituală şi continuând cu degustarea, care etalează valenţe aparte. Pentru acest vin strugurii sunt culeși manual, iar licoarea obținută este maturată în butoaie noi din stejar românesc timp de 9 luni. Urlați Incantation Fetească Neagră & Cabernet Sauvignon se adresează și celor care abia aşteaptă să îi cunoască caracterul mistic, dar şi colecționarilor, oferind un excelent potențial de învechire în sticlă de până la 10 ani. Acest vin nefiltrat se prezintă frumos atât cromatic, cât şi aromatic şi încântă cu un caracter fabulos de fructat și bine echilibrat, ideal alături de carne roșie sau vânat.
Culoare: rosu
Miros: buchetul etalează note de vișine coapte și fructe negre, la care adaugă tonuri de prune coapte și condimente
Gust: prunele coapte și fructele roșii continuă să se exprime şi în aromă, completate fiind cu o aciditate plăcută
Final: de lunga durata
Alcool 14.00%
An 2014
Categorie Vinuri: | Vinuri romanesti |
---|---|
Tara De Origine Vinuri: | Romania |
Producator Romania: | Domeniile Urlati |
Culoare Vinuri: | Rosu |
Tip Vinuri: | Sec |
Volum: | 0.75 litri |
Greutate Produs: | 1.3 kg |